Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

Între 24 și 27 aprilie 2023, Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a găzduit a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană/Das 21.Internationale Deutschsprachige Schul- und Jugendtheaterfestival.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” și a reunit tineri talentați din Croația, Germania și România.

După o perioadă dificilă provocată de pandemie, care a afectat în mare măsură domeniul artistic, organizatorii s-au bucură să revitalizeze teatrul prin această ediție a festivalului.

Gazdele evenimentului, trupele de teatru „Nikolaus Lenau” (NiL), au prezentat unele dintre spectacolele lor, iar atelierele au fost conduse de specialiști din Germania și România. De asemenea, foști membri NiL, care au devenit actori și pedagogi de teatru, vor coordona aceste ateliere.

Pe durata celor patru zile de festival, atelierele s-au concentrat pe îmbunătățirea abilităților vocal-lingvistice pentru scenă în limba germană.

Participanții au învățat exerciții corporale, vocale și de pronunție și au discutat diferențele dintre pronunția română și cea germană. Noțiunile teoretice au fost consolidate și testate prin intermediul unor texte vorbite, iar participanții au fost invitați să aducă texte în limba germană la alegere.

#teatrusigur