Totuși, dacă ar fi să semnalez o reușită exemplară, din mai multe puncte de vedere revin la spectacolul lui Eugen Jebeleanu cu De n-ar fi vorba despre iubire, sau Katzelmacher, după Rainer Maria Fassbinder la Teatrul German din Timișoara. Jebeleanu a știut să creeze în jurul spectacolului său un întreg context, alternînd spații filmate și spații jucate în direct. Se joacă pe toate planurile, imaginile se înlănțuie fluid, e vorba despre singurătate, despre violența imbecilă sau rasismul ordinar al omului de rînd, din aproape în aproape. E interesant cum Jebeleanu a reușit să vorbească în acest text scris în Germania de acum 50 de ani despre violența și cruzimea Europei de azi, în imagini sîngerînde și mizerabile, filmate în abatoare, alături de muncitori imigranți din estul sărac și ieftin. Încă o dată, spectacolul lui Eugen Jebeleanu impresionează, dar mai ales convinge, lucid și feroce.

Mirella Patureau, critic de teatru

Tinerii din spectacolul lui Jebeleanu nu au alte preocupări decât să bea, să fumeze, să "şi-o tragă". Se cam plictisesc. Şi atunci au timp să se lege de cei care nu sunt de nasul lor, care le împut ţara, care vin cu comunismul lor. Limbajul e unul natural, fără perdea, aşa cum vorbesc tinerii de ieri, de azi. Şi totuşi se duc la biserică, se duc să aprindă lumânări, să spună rugăciuni către Dumnezeu. Pentru ce oare? Doar ca să respecte uzanţele?

Mihai Brezeanu, critic de teatru

Personajele lui Fassbinder experimentează întâi un sentiment de teamă față de acest katzelamcher care le ia locul de muncă (unul nedorit), apoi aversiunea și în final, furia. Este un fenomen care s-a produs la nivel de masă în Germania și se tot reproduce și în alte țări. Pe de o parte, muncitorii străini sunt exploatați – plătiți mai puțin decât localnicii, condițiile de muncă și de locuit proaste, etc. – pe de alta, sunt hărțuiți de localnici și reprezintă pretextul pentru apariția unor mișcări xenofobe. Zic pretext pentru că atitudinea șovină are rădăcini mai adânci, este mai degrabă determinată de blocajul personal într-un mecanism social eșuat. 

Oana Stoica, critic de teatru

Fabuloșii actori ai Teatrului German de Stat din Timișoara (Isa Berger, Silvia Török, Olga Török, Daniela Török, Oana Vidoni, Harald Weisz, Niko Becker, Rareș Hontzu, Alexandru Mihăescu și Radu Brănici) sunt conduși impecabil de Eugen Jebeleanu în acest spectacol care este un tulburător manifest pentru toleranță. Eugen Jebeleanu pare a spune cu toată forța lui creatoare: „Eu sunt Străinul!”.

Gabriela Lupu, critic de teatru

Despre confruntări puternice, duse până la limita atrocității, de data aceasta, sociale, despre refuzul străinului, ales arbitrar ca țap ispășitor pentru neîmplinirile din existența individuală, a fost vorba și în bijuteria produsă de teatrul-gazdă, Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire, după scenariul lui Fassbinder, în regia lui Eugen Jebeleanu. Un spectacol complex, care marchează un salt semnificativ în evoluția regizorului, dens și consistent, atât în problematica abordată cât și în expresia teatrală. Regizorul nu se dezice de interesul său fundamental, studiul celor aflați în situații vulnerabile, dar limbajul său devine unul mult mai elaborat, mai nuanțat, mai deschis soluțiilor teatrale plurivalente. Cu o trupă ce etalează o actorie impecabilă, cu scenografia Velicăi Panduru, care ritmează spațiul, îmbinând cu o plasticitate specială diferitele volume și planuri, spectacolul desfășoară deopotrivă violență și frumusețe, sensibilitate și meditație socială.

Cristina Rusiecki, critic de teatru