Comedia „Leonce și Lena”, scrisă în anul 1836, a fost prima dată publicată într-o revistă în 1838, ceva mai mult de un an după moartea prematură a autorului ei, Georg Büchner. Sub formă de carte a apărut doar în 1850. Până la prima reprezentație însă, în 1895, urma să treacă încă o dată aproape o jumătate de secol. Cum se explică totuși că această piesă, care în secolul 20 a făcut o carieră fabuloasă pe scenele spațiului cultural germanic și care este considerată ca fiind una din cele mai importante comedii clasice ale literaturii germane, a fost lăsată atâta timp deoparte, cu toate că este spirituală cum nu e alta și în care jocurile de cuvinte se țin lanț precum perlele de șampanie?

Unul din motive este faptul că o astfel de satiră politică până la acea vreme nu exista în literatura germană. Într-o Germanie alcătuită din mai multe regate și din și mai multe ducate, ridiculizarea unei curți regale nu avea cum să fie primită cu entuziasm. Leonce e prințul regatului Popo, iar Lena prințesa regatului Pipi! Pare a fi o glumă inocentă, dar în spatele ei se află un autor care a făcut parte la fondarea unei Societăți secrete pentru Drepturile Omului, care scrisese un pamflet cu parola "Pace bordeielor! Război palatelor!" și pe care autoritățile l-au pus sub urmărire, el fiind nevoit să se refugieze în străinătate. Lui Johann Wolfgang von Goethe, în rang de ministru la curtea din Weimar, nu i-ar fi trecut prin cap nicicând, să critice clasa politică conducătoare.

Multă vreme „Leonce și Lena”, comedia melancolică despre doi tineri care nu-și găsesc locul, a fost considerată ca eșuată. I se reproșa lipsa de acțiune și absența unei construcții clasice. Faptul că cineva avea dificultăți cu sine însăși precum cele enunțate de Leonce – „Oh, dacă cineva ar reuși să fi altul. Doar pentru un minut.” -, oboseala față de lume, care pe cei doi protagoniști îi face să fie ființe sufletește înrudite, veneau în contradicție cu imaginea existentă despre chipul uman de atunci. Leonce și Lena sunt doi străini într-o lume irațională, în care doar ironia și autoironia mai puteau oferi o consolare. Melancolia lor provine din lipsa iluziilor și din refuzul viziunilor idealizante. Cu întrebări referitoare la identitate și la sensul vieții, cu percepția grotescă pe care o proiectează asupra clasei politice, Büchner de fapt a fost cu mult înaintea vremurilor sale. Doar moartea prematură l-a împiedicat să devină un Shakespeare al literaturii germane.  

Supratitrare: RO/EN
Vârsta limită: 12+