de Bertolt Brecht & Kurt Weill
Regia: Victor Ioan Frunză
Una din preocupările realizatorilor a fost aceea de a reda fidel şi complet partitura originală a lui Kurt Weill, în interpretarea actorilor şi a orchestrei Teatrului German. Montarea reflectă un împrumut formal din mijloacele teatrului liric, la care se adaugă elemente de contemporaneitate - la nivel vizual şi interpretativ - într-un mixtum „post-modern” care are ca ţintă relevarea actualităţii acestei capodopere brechtiene.
Opera de trei parale -
reprezentată pentru întâia oară în 1928 la Berlin - l-a consacrat pe
Brecht pe plan mondial: în 1930 se joacă la Moscova, trei ani mai
târziu la New York. După al Doilea Război Mondial este unul din primele
titluri care cuceresc afişele şi publicul scenelor germane, atât în Est
cât şi în Vest. În câteva decenii, graţie popularităţii textului şi a
muzicii, devine o creaţie legendară a teatrului secolului al XX-lea.
Acum,
la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Bertolt Brecht, este pentru
prima oară când acest text este reprezentat la Teatrul German de Stat
Timişoara. Pe scenă evoluează un ansamblu de 45 de interpreţi, iar
derularea cursivă a acţiunii dramatice impune schimbarea rapidă a opt
ambianţe scenografice complexe.
Cerşetorii demonstranţi:
OLIMPIU VESA, VALERIU SUCIU, TITUS TĂTARU, ALBERT BACH, OVIDIU COZMA, PÉTER CSILLA, SZIGETI ANDRÁS • Cele cinci tipuri fundamentale ale mizeriei umane: IOAN CODREA, BALÁZS ATTILA, DANIELA TÖRÖK, OVIDIU MIHĂIŢĂ, CHRISTINE CIZMAŞ, ALBERT BACH • Poliţiştii: DACIAN PREDAN-HALLABRIN, CĂLIN BLEAU, CAIUS CORNEA, ANDREI URSU • Trei pretendeţi la mâna lui Polly: ALBERT BACH, IOAN CODREA, OVIDIU MIHĂIŢĂ • Cerşetorii Prologului: OLGA TÖRÖK, IOAN CODREA, OVIDIU MIHĂIŢĂ.
Orchestra Teatrului German de Stat:
VALENTINA KOHONICZ (piano & clape), ROBERT KISS (clarinet, sax tenor), BODO ZOLTAN (clarinet, sax alto), EMIL ZĂU (trompetă), AUREL PIŞLEAGĂ (trompetă), RADU GUŢI (trombon), IOAN OPRA (quitare), SORIN ŞTEIA (quitare bass, acordeon), ANTON BARANYAI (percuţie).