Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

Alexandru Dabija montează la Teatrul German

2 aprilie 2009

Joi, 2 aprilie 2009, ora 19 va avea loc la Teatrul German de Stat din Timişoara (TGST) premiera spectacolului Cântăreaţa cheală, de Eugène Ionesco, în regia lui Alexandru Dabija.

Alexandru Dabija a montat numeroase spectacole pe scene din ţară şi străinătate, ca de pildă la Bruxelles (Poeme-Theater) şi Berlin (Theater der Welt, Hebbel-Theater), a susţinut workshopuri în Scoţia, Belgia, Marea Britanie şi România, iar montări de-ale sale au fost prezentate în turnee şi festivaluri în Germania, Slovacia, Ucraina, Israel, Rusia, Elveţia ş.a. Alexandru Dabija a câştigat premiul întâi în ţară şi în străinătate. Printre numeroasele premii şi distincţii, amintim Premiul Naţional pentru Artă, Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Naţional de Comedie, Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, Premiul Criticii pentru cel mai bun regizor, ş.a. A fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun regizor, respectiv cel mai bun spectacol.

În spectacolul timişorean interpretează actorii Radu Vulpe, Ioana Iacob, Rareş Hontzu, Isolde Cobeţ, Olga Török şi Boris Gaza. Decorul şi costumele au fost create de George Petre.

Cântăreaţa cheală, prima piesă a lui Ionesco, a fost jucată pentru prima dată în anul 1950 la Paris. Spectacolul a marcat trecerea teatrului modern de la tradiţia aristotelică la teatrul absurd. Piesa aduce în prim plan imposibilitatea oamenilor de a comunica şi carenţele propriei identităţi. Realizarea spectacolului este menită să marcheze şi trecerea unui secol de la naşterea autorului.

Parteneri şi finanţatori în proiect sunt Consiliul Local Timişoara, Fundaţia Landului Baden-Württemberg pentru cultura Şvabilor Dunăreni şi Art Act.

Următoarele reprezentaţii:
Vineri, 3 aprilie 2009, ora 19
Vineri, 10 aprilie 2009, ora 19
Marţi, 14 aprilie 2009, ora 19

Spectacolele se traduc în limba română.

Die letzten Nachrichten

#teatrusigur