Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

Ansamblul artistic al Teatrului German de Stat va participa la un atelier de rostire corală susținut de Ulrike Schulze și Lea Merten

2 septembrie 2024

În perioada 2-6 septembrie 2024, alături de Centrul Cultural German din Timișoara și Institutul Goethe din București, Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) organizează un atelier de rostire corală pentru actorii și actrițele din ansamblul artistic.

Timp de 5 zile, Ulrike Schulze și Lea Merten, antrenoare de vorbire scenică cu o experiență îndelungată, vor coordona ateliere de tehnici vocale (articulare, viteză, pauze, ritm, melodie) și de tehnici ale corului (respirație, dirijat, comportament în cadrul grupului, concentrare).

Ulrike Schulze a studiat științele vorbirii la Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg, după care s-a transferat la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Stuttgart. Acolo și-a terminat studiile de licență și masterat în arta vorbirii. Pe lângă atelierele pe care le susține, Ulrike face și voice-over. Vocea ei poate fi auzită în reportaje radiofonice, documentare și filme artistice, printre altele. Din primăvara anului 2023 este o colaboratoare constantă a Teatrul German de Stat din Timișoara.

Lea Merten este profesoară de logopedie. A studiat logopedia la Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg, după ce a obținut certificatul de absolvire, Lea a urmat numeroase stagii de practică și programe de formare continuă, inclusiv în actorie, vorbire corală și fonetică. A lucrat, de asemenea, la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Martin Luther din Halle și la Institutul de Germanistică din cadrul Universității Friedrich Schiller din Jena, unde a susținut seminarii de formare și de științe ale vorbirii. Este la prima colaborare cu TGST.

Scopul atelierului de rostire corală este perfecționarea vorbirii scenice prin tehnicile corului. Actorii și actrițele își însușesc un anumit rol în cor, iar dinamica grupului beneficiază de relațiile de cooperare care se crează între participanți. Scopul este ca fiecare participant să fie capabil să își definească foarte clar rolul pe care îl are în cadrul unui grup, acest lucru fiind util mai târziu în interpretările și în relațiile individuale pe care le au pe scenă.

Pentru a putea răspunde în mod optim la nevoile diferiților regizori, antrenorii de vorbire scenică lucrează cu diferite tipuri de texte, care necesită, în funcție de dificultatea lor, abordări și tehnici variate. De exemplu, poezia și proza au cerințe diferite în ceea ce privește articularea și ritmul.

Prin urmare, aceste workshop-uri vor optimiza capacitatea actorilor și actrițelor TGST de a comunica cu publicul, și vor ajuta ansamblul artistic să transmită mai ușor emoțiile personajelor pe care le interpretează.

Un motiv în plus să ne revedem în septembrie, cu entuziasm, la spectacolele TGST!

Die letzten Nachrichten

#teatrusigur