Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

Teatrul German de Stat Timișoara se alătură campaniei „Mame cu brațe goale”. Spectacolul „Fiul” de Florian Zeller, jucat pentru „Părinții de Îngeri”

22 octombrie 2024

În luna octombrie 2024, în Timișoara, proiectul „Mame cu brațele goale” a marcat printr-o serie de evenimente de conștientizare și suport Ziua Mondială a Sănătății Mintale și Ziua Părinților de Îngeri. Timp de mai multe zile au avut loc expoziții, ateliere de exprimare și eliberare emoțională, dar și iluminarea simbolică a Palatului Culturii în culorile roz și albastru.

Aceste activități sunt organizate cu scopul de a sprijini părinții care au suferit pierderi de sarcină sau copii decedați și de a sensibiliza publicul larg cu privire la importanța sănătății mintale și a empatiei în rândul tinerilor și a familiilor acestora.

Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) se alătură acestei campanii, care se desfășoară pe toată durata lunii octombrie, cu o reprezentație a spectacolului Fiul de Florian Zeller, în regia lui Mădălin Hîncu, care va avea loc în 29 octombrie, de la ora 19.30, în sala TGST.

Spectacolul va fi urmat de o discuție cu publicul la care vor participa actorii din distribuție și un psiholog, doamna dr. Diana Pamfil-Ungureanu, specializat în tratarea traumelor la adolescenți. Întâlnirea va fi moderată de Diana Katharina, teatrolog si profesor universitar la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara.

Acțiunea spectacolului Fiul se petrece la doi ani de la divorțul dintre Pierre și Anne. Pierre are o nouă soție, pe Sofia. Viața pare să meargă înainte pentru el. Însă vestea că fiul lui din prima căsătorie, Nicolas, a absentat de la liceu vreme de 3 luni îl tulbură profund. Ce s-a întâmplat oare cu Nicolas? În încercarea de a descoperi cauza acestui comportament, Pierre află că Nicolas își dorește să se mute împreună cu el, Sofia și copilul lor nou-născut. Emoționat de cerința fiului, Pierre îl primește cu brațele deschise, însă procesul de adaptare a lui Nicolas la această nouă realitate ridică foarte multe semne de întrebare. Timpul trece, iar starea lui Nicolas nu pare să se îmbunătățească. Oare cât o să mai dureze această criză adolescentină? Pe măsură ce povestea se dezvăluie, descoperim că problemele emoționale ale lui Nicolas sunt mult mai complicate decât par, iar sursa acestor probleme se cristalizează sub forma unui răspuns greu de acceptat pentru cei apropiați.

Din distribuție fac parte actorii Bülent Özdil, Yannick Becker, Enikő Blénessy, Oana Vidoni, Harald Weisz și Robert Bogdanov-Schein. Biletele se pot achiziționa de la agenția teatrului sau de pe teatrulgerman.ro.

Proiectul „Mame cu brațele goale”, inițiat în septembrie 2021, este un proiect artistic, educațional și social, dezvoltat sub umbrela Asociației Sinaptica Mehedinți. Acest proiect aduce în spațiul public discuții despre pierderea de sarcină, un subiect adesea considerat tabu, și promovează respectul și sprijinul comunității pentru doliul asociat acestor pierderi. De la lansare, proiectul a adunat peste 150 de povești reale de la mame din toată țara, a creat grupuri de suport și a organizat dezbateri cu cadrele medicale pe tema susținerii emoționale a mamelor.

Mai multe detalii despre proiectul „Mame cu brațe goale”, aici: www.facebook.com/mamecubratelegoale

Die letzten Nachrichten

#teatrusigur